Și iată că trecuse și due-date-ul, cu toate că ne așteptam (doamna doctor și eu) să nasc oricând după 38 de săptămâni. La a doua sarcină, inevitabil compari cu prima. Fetița era și ea deja bine dezvoltată, plus că mai avusesem câte-o contracție falsă.
Dar să vorbim despre ZIUA CEA MARE. Marți seara 28.07.2020, după ce l-am culcat pe Rareș, am profitat cu Dragos de puțin timp impreună si ne-am uitat la un film. Trecuse de miezul nopții, si-am zis: hai sa ne culcăm că e tarziu. Pe la 00:30 am avut o contracție puternică, la care Dragos îmi zice: ești ok? Mă mai pun la somn, sau mergem la spital? Râzând i-am răspuns: nu, nu cred ca nasc :)) Si într-adevar, fusese doar o contracție. Dar la 3:10 mă trezește altă contracție. Eram transpirată si adormită. M-am dus la baie și-am zis: hai să fac un dus rapid si-apoi îl trezesc pe Dragos dacă e cazul. Intre două contracții m-am spălat și pe cap 
, apoi mi-am dat seama că durerile erau deja prea mari și intervalul prea scurt (comparam cu prima sarcină, în care contracțiile au început la 2 am, și-am plecat spre spital abia la 7:30 am).
De data asta, la 4:00 am, eram în drum spre maternitatea Regina Maria. Stam aproape, plus ca nu era trafic la acea ora, asa ca am fost rapizi. Ajunși la fața locului, i-am zis lui Dragoș să îmi facă ultima poză cu burtica. 
Deveneam melancolica deja, dar foarte nerabdatoare sa o intalnesc pe minunea noastra.
Mă grăbeau contracțiile, ce era foarte puternice deja. Mi-am imbratisat si sărutat sotul, care de data asta nu putea / avea permisiunea, sa-mi fie alaturi, și cu lacrimi în ochi, pe care cu greu mi le ascundeam de el, i-am zis că îl iubesc și că mi-e puțin frică… dar că suntem gata (eu și fetița).
Fiind o naștere spontană (naturală) nu știam când va fi marele eveniment, așa că am început să îmi tot fac testul Covid 19, ca să nu mă prindă cumva “neacoperită”. De ce zic asta? Chiar dacă optam pentru testul rapid odată ajunsă în maternitate, pană în momentul în care aveam rezultatul eram “tratată” ca fiind infectată. Ceea ce însemna să nu îmi văd copilul, decât de la 2 metri câteva secunde… Nu puteam să accept sub nicio formă acest scenariu, așa că l-am tot făcut din momentul în care credeam că poate să vină fetița pe lume (testul fiind valabil 72 de ore) .
Marți ( inainte cu o zi sa nasc) îl făcusem pe al 4-le-a deja, negativ evident. Deci miercuri dimineața am intrat singură în maternitate, m-am dus la prima recepție am urmat protocolul (dezinfectat, completat fișa + luat temperatura) după care m-am dus spre următoarea recepție, că să fiu înregistrată. Îl vedeam pe Dragoș pe geam cum se uita după mine, până în ultimul moment.. încercam să nu mă las copleșită de emoții și dramă, și să îmi focusez energia pe ce urma sa se intample. Aceasta experienta mi-a demonstrat din nou, ca noi mamele avem o forta interioara, iesita din comun 
.
Am intrat la monitorizare în camera de gardă, acolo a venit un doctor să mă consulte, și-am pornit spre sala de nașteri. Eram dilatată la maxim , contractii dureroase si regulate, deci gata de acțiune cum s-ar zice. Nu îmi venea să cred ce repede se întâmpla totul. Eu tot comparam cu prima sarcină când travaliu a durat 14 ore vs 2 ore. Am luat telefonul cu mine si-am reusit sa-i trimit o poza lui Dragos, cat o mie de cuvinte: era usa pe care scria „sala de nasteri”
Ajunsese și doctorul meu și tare bine mi-a fost să-i văd fața. Eu i-am trimis doar un mesaj, ca de la durere de mai mult nu ma simteam in stare, insa a fost sunata /anunțată, de catre personal. Totul s-a intamplat prea repede de data asta. Oricum, nu eram panicata deloc, stiam ca va fi bine pana la urma. Ea a fost OMUL care mi-a fost alături în prima sarcină și naștere, și din fericire era acolo și în această zi cu mine.
Mi s-a rupt și apa, la scurt timp după ce am intrat in sala de nasteri. Cu Rareș mi-a fost provocată. Erau atât de multe elemente identice cu prima naștere, pornind de la doctor bineînțeles, sala de nasteri, pana și rezerva/ salonul, au fost aceleași, dar in același timp atât de multe detalii ce erau cu totul întâmplate in alta ordine. Eram complesita de emoție și intensitatea cu care trăiam fiecare secunda.
Cu doamna Aura alături (moașa) și doamna doctor Carmen Constantinescu, am făcut echipă bună și-am reușit să o aducem pe Ana pe lume. Am strâns atât de tare de mânerele de fier de la pat, încât am avut impresia la propriu, că le-am strâmbat. Niște dureri greu de descris în cuvinte, dar eram atât de bine pregătită fizic și psihic, încât abordarea mea a fost așa de calculată și controlată. Nu am făcut epidurala de data asta (la prima naștere da). Am reusit sa imping si sa cooperez cu doamna doctor, pe parcusul unei contractii. La prima sarcina am avut nevoie de mai multe ( mai exact o ora) Asta e. Fiecare sarcina e diferita, chiar si in acelasi corp 🙂
Mi-au pus fetița la piept din primele secunde ale ei de viață. Am privit-o cu lacrimi de fericire și am uitat pentru câteva clipe de tot. Eram doar eu cu ea. Mi se parea ireal de frumos acel tablou. O priveam și parcă îmi hrănea sufletul cu atât iubire și bunătate. Așadar. Ana noastră dragă, a ales să vină pe lume într-o zi frumoasă de vară: miercuri, 29.07.2020, la ora 5:12 am, printr-o naștere spontană (naturală) cântărind 3,720 grame, la maternitatea Regina Maria, având-o alături pe doamna doctor Carmen Constantinescu. 
În timp ce ea era la piept, am rugat-o pe doamna asistentă să îmi facă niște poze.
Imediat după asta, l-am sunat și pe Dragoș și-am trimis poze familiei. Cu toții eram foarte emoționați. Eu aveam gura până la urechi de fericire și o energie ieșită din comun :)) După 2 ore ne-am reîntâlnit amândouă în salon, și-a stat în permanentă cu mine, alăptata exclusiv.
Ca și cu Rareș, am ales maternitatea Regina Maria. Serviciile excepționale, m-au făcut să apelez tot la ei, mai ales că pentru mine acest eveniment e unul în care vreau să mă simt în siguranța și să nu-mi lipsească nimic mie și copilului.
Mâncarea delicioasă, mai mult decât suficientă. La fiecare oră veneau și mă întrebau dacă am nevoie de ceva, dezinfectat, îmi aduceau apă și ceai mereu.
Am avut parte și de consilier în alăptare și de un psiholog înainte de externare. Am savurat cele două zile în care am fost doar eu și Ana, am ținut-o la piept, i-am vorbit, i-am cântat, și i-am mulțumit într-una lui Dumnezeu că mi-a adus-o în brațe sănătoasă!
După 2 zile, am primit ok-ul pentru externare. Dragoș mă aștepta nerăbdător la ieșirea din maternitate. I-am putut citi emotia si bucuria pe fata.
A fost un moment emoționant și când Rareș s-a întalnit cu Ana, iar mie mi-au dat lacrimile de fericire (din nou). Probabil în altă postare vă spunem cum s-a acomodat Rareș cu Ana, cum ne-am acomodat toți 4 de fapt.
Deocamdată iau fiecare minut cum vine, mă bucur de familie și mă recuperez și eu ușor 🙂
Pe curând,
AB
